Direcția de Cercetare
DIRECTOR ȘTIINȚIFIC: DR. GHEORGHE ONIȘORU
În curs de actualizare
Dr. Constantin CORNEANU
Constantin CORNEANU este doctor în istorie din 2003 cu o teză legată de geopolitica României în epoca celui de-Al Doilea Război Mondial. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității București (1994) și Colegiul Național de Apărare (1998). A publicat lucrările: Sub povara marilor decizii (ediția a I-a la Editura Scripta, București, 2007 și ediția a II-a la Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013); Victorie însângerată. Decembrie 1989 (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2014), precum și numeroase articole științifice apărute în revistele Europa XXI, Revista de Istorie Militară, Document (Buletinul Arhivelor Militare Române), Dosarele Istoriei, Istorie și Civilizație, Historia, Lumea Magazin. A fost nominalizat la Marele Premiu al Clubului Român de Presă pentru talk-show pe anul 2000 cu producția de televiziune Balcanii în flăcări. Co-editor al volumului Prăbușirea Imperiului Sovietic. „Lecții” în retrospectivă (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012). În perioada 1 martie 2010 – 10 august 2015 a fost cercetător în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și membru al Consiliului Științific al acestei instituții. A publicat numeroase studii, articole și editoriale dedicate Revoluției Române din Decembrie 1989 din calitatea de cercetător și Director Editorial al publicației Caietele Revoluției (în anul 2012). În perioada 17 august 2018 – 27 mai 2019 a îndeplinit funcția de Director General-adjunct al IRRD 1989 și, mai apoi, pe cea de Director Științific al IRRD 1989 (1 iunie 2019 – 16 septembrie 2021). În perioada 15 ianuarie 2020 – 31 mai 2022 a fost redactorul-șef al revistei Enigmele Istoriei. Este cercetător științific III în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (din 18 aprilie 2023).
Dr. Dan VĂTĂMAN
Dan VĂTĂMAN a obținut titlul de doctor abilitat în domeniul Istorie în anul 2014 cu teza „România de la dictatură la integrarea europeană – Istorie și actualitate”. De-a lungul timpului a publicat numeroase articole științifice, cărți, monografii și alte lucrări cu caracter de manual universitar, impactul științific al acestora fiind reliefat pe platforma Google Academic. Începând cu anul 2023 este cercetător științific în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și ocupă funcția de Redactor-șef al publicației științifice de specialitate „Anuarul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989”.
Drd. Cristian DUMITRESCU
Cristian DUMITRESCU este absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea din București (2021), al programului de master „Istoria comunismului în România” (2023) și doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Istorie din cadrul Universității din București. Este asistent de cercetare în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 din 18 aprilie 2023.
Domenii de cercetare: istoria Războiului Rece, regimul comunist din România, căderea regimurilor comuniste
Constantin BARA
Constantin BARA este absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea din București (1995) și asistent de cercetare în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 din 18 aprilie 2023.
Domenii de cercetare: politică și societate în secolul XX, crizele regimului comunist din România.