O delegație a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD 1989) a efectuat în perioada 27–29 august a.c., o vizită oficială în municipiul Baia Mare, unde au avut loc serie de întâlniri de lucru cu reprezentanți ai administrației publice locale și județene. Evenimentul s-a desfășurat în prezența unor personalități marcante ale Institutului: Ioan Savu – președinte, Gheorghe Pastor – director general, membrii Colegiului Național: Dorel Vișan, Dan Toader și Emil Vlădesan, alături de secretarul general Emilian Vasile Cutean.
Parteneriat pentru păstrarea memoriei Revoluției
Discuțiile purtate cu autoritățile maramureșene, reprezentate de președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, au avut ca obiectiv identificarea de soluții comune pentru păstrarea și transmiterea valorilor Revoluției din Decembrie 1989 către noile generații.
Au fost conturate mai multe direcții de cooperare:
Educație și tineret: inițierea unor programe dedicate elevilor și studenților, care să aducă în fața acestora mărturii și lecții deschise despre istoria recentă a României;
Expoziții itinerante: prezentări foto-video și documente de arhivă, menite să ilustreze momente-cheie ale Revoluției și să ofere o perspectivă autentică asupra acelor zile;
Colocvii și mese rotunde: evenimente academice și dezbateri la care să participe istorici, cercetători, martori și experți, pentru o înțelegere cât mai profundă a contextului istoric;
Publicații științifice: editarea și lansarea de volume dedicate Revoluției, care să analizeze premisele, desfășurarea și consecințele ei asupra societății românești.
Revoluția din 1989 – disciplină de studiu în licee
Un punct important pe agenda întâlnirii l-a constituit aplicarea Legii nr. 296/2022, care prevede introducerea în programa școlară a disciplinei „Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România”.
Conform Ordinului Ministerului Educației nr. 4039/2024, publicat în Monitorul Oficial la 22 martie 2024, această disciplină va fi predată la clasa a XII-a, ca opțional, începând cu anul școlar 2024–2025. Orele, cu frecvență de o dată pe săptămână, vor oferi elevilor o perspectivă academică și documentată asupra unuia dintre cele mai importante momente din istoria contemporană a României.
Misiunea Institutului
Prin proiectele discutate la Baia Mare, IRRD 1989 își reafirmă misiunea de a conserva Memoria Eroilor și a idealurilor Rvolutiei Române din Decembrie 1989 și de a susține cercetarea științifică asupra acestora. De asemenea, instituția își propune să creeze un cadru de dialog între generații, astfel încât semnificația Revoluției să rămână un reper identitar și civic pentru societatea românească.
Întâlnirea de la Baia Mare reprezintă un pas important în consolidarea colaborării dintre instituțiile naționale și autoritățile locale în domeniul educației și culturii istorice. Prin inițiativele asumate, Revoluția Română din 1989 nu rămâne doar o pagină de manual, ci o experiență vie, transmisă direct către tinerii de astăzi – viitorii cetățeni ai unei societăți democratice.