Data: 25 februarie 2015

Revolta generalizată a naţiunii române.

Revoluţia Română

Cele 7 zile glorioase

Totul sau nimic!

Acum ori niciodată!

Deşteaptă-te, române

din somnul cel de moarte!

Marseilleza Revoluției Române


Decembrie 1989
Răscoala unei generaţíi.
Istoria însăşi s-a transformat în pumn
pentru a lovi în Zidul dictaturii!
Zeci de mii de români şi-au părăsit biografiile personale pentru a pătrunde în marea biografie exemplară a unui popor care a dovedit că îşi poate apăra libertatea!
Pe de o parte Tirania, pe de altă parte Revoluţia dreptului natural al fiinţei umane de a fi liberă!
Dar să amintim chemările mulţimilor din decembrie 1989, la Timişoara, la Lugoj, la Bucureşti, la Iaşi, la Braşov, la Sibiu, la Arad, la Cluj, la Craiova, la Alba Iulia, la Târgovişte, la Constanţa, la Galaţi, la Brăila, în toate marile oraşe ale conştiinţei naţíonale! Dar să ne amintim şi preţul libertăţii: morţi, răniţi, torturați, arestaţi. Dar să ne amintim şi numele ticăloşilor care au luat apărarea Dictaturii până în ultima ei clipă! Şi a celor care au tras, au tras, au tras….

Pe de o parte armatele politice ale Regimului Ceauşescu: Armata, Securitatea, Miliţia, pe de altă parte sângele scurs pe caldarâmurile României!
Istoria nu se grăbeşte să recunoască imediat meritul oamenilor care i-au pus adeseori pe frunte cununa de istorie exemplară! Dar au trecut 25 de ani de atunci! În istoria României Revoluţia merită şi trebuie cunoscută ca pe una din moştenirile cele mai de preţ ale trecutului! Istoria Revoluţiei, istoria celor ce şi-au dat viaţa în numele ei!

Sorinel Daniel Leia, Cristina Lungu – 2 ani, Alexandru Grama, Maria Andrei, Dumitru Constantin Gârjoabă, Remus Marian Taşală, Ioan Miron, Rodica Luca, Leontina Banciu, Mariana Silvia Caceu, Margareta Caceu, Dorinel Sorinel Jurja, Lucian Matiş, Claudiu Ioan Marcus, Mihai Gâtlan, Vinerian Rădoi, Gabriela Monica Tako, Mihai Apro, Valentin Aparaschivei, Luminiţa Florentina Boţoc, Daniel Brocea, Antonia Andreea Adjamin…

Astăzi, la 25 de ani de la sacrificiile din Decembrie 1989, ne înclinăm recunoscători memoriei celor care nu mai pot fi uitaţi şi care nu mai pot fi cu noi.
Căci, atunci, ca şi camarazii lor de luptă şi suferinţă, cu toţi, fruntaşi ai Revoluţiei, după binecuvântata formulă a revoluţionarilor de la 1848,

O istorie care a deschis din nou României porţile lumii şi ale viitorului!

„Este un an extraordinar” (Papa Ioan Paul al II-lea, Vatican)

„Întreaga opinie publică respiră cu uşurare ca urmare a căderii dictatorului Ceauşescu şi a clicii sale. Nimeni nu va schiţa niciun gest în favoarea lui. Ceauşescu va avea destinul fatal al dictatorilor” … „libertatea, atât de des încătuşată, triumfă la Bucureşti şi în întreaga Românie”.(Preşedintele Portugaliei, Mário Soares)

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Marlin Fitzwater, a afirmat într-o declaraţie că Statele Unite ale Americii sunt alături de România şi că „împărtăşesc bucuria poporului român”. Casa Albă şi-a manifestat speranţa într-o tranziţie paşnică şi o evoluţie spre democraţie în România, punând chiar problema stabilirii unor relaţii normale cu această ţară şi oferirii de asistenţă economică, dacă România „va avansa pe calea reformelor democratice”.(USA)

„Întreg poporul britanic urmăreşte cu compasiune şi admiraţie evenimentele tragice, dar pline de eroism ale românilor” (Premierul britanic Margaret Thatcher)

IRRD a scris Cronica acestui timp exemplar, peste 50 de titluri, peste 60 de numere de publicaţii dedicate generaţiei post-decembriste, dar şi celei ce va veni după noi!
Astăzi când sunt tot mai puţini supravieţuitori, mai ales mărturiile lor nu mai pot fi risipite. Cât priveşte martirii României, în cimitirele unde îşi duc somnul lor, an după an, gândul senin al Recunoştinţei noastre să le vegheze amintirea!

Căci ei au Binemeritat de la Patrie!

Cât priveşte faptele celor care au comis crime de stat în zilele Revoluţiei, ele nu mai pot fi nici uitate, nici iertate! Căci aceştia, vreme de un sfert se secol nu s-au căit şi nu şi-au recunoscut niciodată vinovăţia!

Claudiu IORDACHE

Publicat în Caietele Revoluţiei nr. 6(55)/2014

Autor: Directorul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989