23 decembrie 1989 a fost cea mai sângeroasă zi din istoria recentă a României. Pe tot cuprinsul ţării au murit, în 24 de ore, 428 de persoane. Vă prezentăm astăzi, la 25 de ani de la acea zi neagră, câteva moduri în care s-a murit la Revoluţie. Vom găsi, astfel, o fărâmă din răspunsul la întrebarea care macină România la fiecare final de an: „Cine a tras în noi?“
În rândurile de mai jos sunt prezentate situaţii a căror singură conexiune cu Revoluţia este frenezia din acele zile. Altfel, n-au nimic revoluţionar în ele: un frate care-şi împuşcă sora din joacă. Un şofer beat care intră cu maşina de lapte într-un grup de oameni. Un militar care-şi împuşcă un camarad, totul în timpul unui dans de bucurie pe muzică de acordeon. Sunt şi acestea morţi ale Revoluţiei. Oboseala, alcoolul şi inconştienţa oamenilor au umplut cimitirele ţării cu „eroi martiri“. Sunt martirii unor nefericite accidente, dar nicidecum eroii eliberării de sub comunism.
„Institutul Revoluţiei din Decembrie 1989“ a publicat o amplă statistică cu privire la victimele Revoluţiei. Cifrele sunt seci şi dureroase:
- Oameni ucişi din cauza unor erori de interpretare – 106.
- Frica, oboseala şi stresul: factorii ce au influenţat decizia unor militari. Au murit din aceste cauze 72 de persoane.
- Accidente: statisticile indică în acest sens 158 de morţi şi 801 răniţi.
Câteva poveşti din timpul Revoluţiei sunt cutremurătoare prin absurdul lor. Au fost investigate de ziariştii „Adevărul“ şi fac parte din volumul „Teroriştii printre noi“, lansat în urmă cu trei ani. Le expunem succint în cele ce urmează.
Citeșye mai mult: adevarul.ro/stiri-interne/societate/video-adevarul-dureros-al-revolutiei