Cadrul legal de funcționare

Legea 556/2004 - înfiinţare

LEGEA nr. 556 din 7 decembrie 2004 privind înfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989
EMITENT • PARLAMENTUL
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.194 din 14 decembrie 2004

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOLUL 1

(1) Se înfiinţează Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, denumit în continuare Institut, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică.

(2) Sediul Institutului este în municipiul Bucureşti.

ARTICOLUL 2

Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.

ARTICOLUL 3

Pentru realizarea obiectului de activitate şi a scopului activităţii sale Institutul organizează culegerea, arhivarea, cercetarea şi publicarea documentelor referitoare la Revoluţia română din decembrie 1989, având următoarele atribuţii principale:

  1. în domeniul documentării:
  2. a) solicită şi achiziţionează contra cost, respectiv primeşte prin transfer sau ca donaţie, orice mărturie, publicaţie ori document al Revoluţiei române din decembrie 1989 sau despre aceasta;
  3. b) organizează sub egidă proprie şi coordonează arhiva, biblioteca, precum şi un muzeu naţional al Revoluţiei române din decembrie 1989, prin preluarea documentelor despre aceasta, existente în original sau în copie, pe orice tip de suport, de la alte instituţii ale statului care au întreprins studii şi cercetări privind acest eveniment;
  4. c) constituie un fond public documentar cuprinzând publicaţii, cărţi, colecţii de reviste, ziare, manifeste, imagini foto şi video şi orice alte înscrisuri legate de premisele, desfăşurarea propriu-zisă şi evocarea Revoluţiei române din decembrie 1989;
  5. în domeniul cercetării:

a) efectuează studii şi cercetări, în ţară şi în străinătate, pentru aprofundarea premiselor interne şi a conjuncturii internaţionale în care a avut loc Revoluţia română din decembrie 1989;

  1. b) dezvoltă relaţii de colaborare şi de comunicare cu persoane şi instituţii, din ţară şi din străinătate, care sunt preocupate de cunoaşterea şi reflectarea Revoluţiei române din decembrie 1989, instituind un parteneriat activ cu societatea academică şi civilă;
  2. c) sistematizează din punct de vedere tematic şi problematic, după rigori ştiinţifice, fondul documentar şi arhivistic pe care îl constituie în legătură cu desfăşurarea Revoluţiei române din decembrie 1989;
  3. în domeniul comunicării:
  4. a) finanţează editarea şi reeditarea, tipărirea şi publicarea, pe orice tip de suport, a unor memorii, cărţi, studii, articole, colecţii de documente scrise, fotografice şi audiovizuale privitoare la Revoluţia română din decembrie 1989;
  5. b) organizează reuniuni şi colocvii consacrate Revoluţiei române din decembrie 1989 şi reprezintă cercetarea românească în acest domeniu la întâlnirile ştiinţifice naţionale şi internaţionale;
  6. c) sprijină conceptual, metodologic şi material, în limita sumelor alocate de la buget, proiecte şi programe ale organizaţiilor societăţii civile şi ale asociaţiilor de revoluţionari, consacrate studierii şi/sau evocării Revoluţiei române din decembrie 1989.

ARTICOLUL 4

În cadrul Institutului se constituie:

  1. a) Colegiul naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, denumit în continuare Colegiu naţional, ca organ deliberativ de conducere al Institutului, cu mandat permanent, format dintr-un număr de 25 de personalităţi reprezentative şi recunoscute ale Revoluţiei române din decembrie 1989. Membrii Colegiului naţional sunt desemnaţi de către Preşedintele României, cu consultarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989;
  2. b) Consiliul ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, denumit în continuare Consiliu ştiinţific, ca organ consultativ ştiinţific al Institutului, format dintr-un număr de până la 21 de membri, desemnaţi de Colegiul naţional, prin consultarea Academiei Române şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

ARTICOLUL 5

(1) Institutul este condus de un preşedinte, ales de Colegiul naţional dintre personalităţile care au avut un rol de primă mărime în desfăşurarea Revoluţiei române din decembrie 1989. Atribuţiile preşedintelui sunt stabilite de Colegiul naţional.

(2) Colegiul naţional numeşte ca organe executive un director general, ajutat de un director general adjunct, pe o perioadă de 5 ani. Aceştia sunt aleşi dintre membrii Colegiului naţional şi ai Consiliului ştiinţific ale Institutului, la recomandarea preşedintelui.

(3) Directorul general şi directorul general adjunct ai Institutului sunt încadraţi şi salarizaţi la nivelul funcţiilor asimilate celor de secretar de stat şi, respectiv, de subsecretar de stat.

(4) Directorul general are următoarele atribuţii principale:

  1. a) organizează şi conduce întreaga activitate a Institutului;
  2. b) este ordonator de credite, în condiţiile legii;
  3. c) asigură gestionarea fondurilor băneşti şi a patrimoniului Institutului, potrivit legii;
  4. d) aprobă bilanţul contabil şi contul de execuţie bugetară;
  5. e) numeşte şi destituie, potrivit legii, personalul Institutului.

(5) Directorul general adjunct coordonează activitatea de cercetare, respectiv Consiliul ştiinţific, fiind înlocuitorul de drept al directorului general şi exercitând atribuţiile delegate de acesta.

ARTICOLUL 6

(1) Numărul maxim de posturi salarizate ale Institutului este de 25, exclusiv directorul general şi directorul general adjunct.

(2) Personalul Institutului este salarizat conform prevederilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar.

(3) Structura organizatorică, atribuţiile personalului şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Institutului se aprobă de Colegiul naţional, la propunerea preşedintelui.

ARTICOLUL 7

Pentru îndeplinirea obiectivelor sale Institutul colaborează cu Academia Română, cu instituţii guvernamentale, precum şi cu asociaţii şi organizaţii ale societăţii civile care au preocupări legate de studierea Revoluţiei române din decembrie 1989.

ARTICOLUL 8

(1) Cheltuielile curente şi de capital ale Institutului se finanţează din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului.

(2) Veniturile proprii se obţin din activităţi realizate direct de Institut, după cum urmează:

  1. a) editarea şi vânzarea de cărţi, publicaţii, lucrări şi studii de specialitate;
  2. b) cofinanţări de programe şi proiecte;
    1. c) studii, proiecte şi prestări de servicii;
    2. d) exploatarea bunurilor pe care le are în administrare;
    3. e) sponsorizări şi donaţii, în condiţiile legii;
    4. f) alte activităţi specifice realizate de Institut, inclusiv prin încheierea de contracte cu persoane fizice sau juridice.

     ARTICOLUL 9(1) Pentru perioada de funcţionare din anul 2004 finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, organizării şi funcţionării Institutului se asigură integral de la bugetul de stat.(2) Fondurile necesare finanţării cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004.ARTICOLUL 10Se autorizează Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” să asigure spaţiul şi mijloacele necesare organizării şi funcţionării Institutului, în condiţiile legii.ARTICOLUL 11Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 14 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 7 decembrie 2004. Nr. 556.

OUG 33/2019 - modificarea Legii nr. 556/2004

Ordonanta de urgenta nr. 33/2019 pentru modificarea Legii nr. 556/2004 privind
infiintarea Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989
In Monitorul Oficial nr. 415 din 27.05.2019 a fost publicata Ordonanta de urgenta nr.
33/2019 pentru modificarea Legii nr. 556/2004 privind infiintarea Institutului Revolutiei
Romane din Decembrie 1989.

Articolul I
Legea nr. 556/2004 privind infiintarea Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1194 din 14 decembrie 2004, se
modifica dupa cum urmeaza:

  1. La articolul 1, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
    „Articolul 1
    (1) Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989, denumit in continuare Institut,
    functioneaza ca institutie publica de specialitate, autonoma, de interes national, cu
    personalitate juridica.”
  2. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins:
    „Articolul 4
    (1) In cadrul Institutului se constituie Colegiul national al Institutului Revolutiei Romane din
    Decembrie 1989 si Consiliul stiintific al Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989.
    (2) Colegiul national al Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989, denumit in
    continuare Colegiul national, este organ deliberativ de conducere al Institutului, cu mandat
    permanent, care se intruneste lunar, format dintr-un numar de pana la 25, dar nu mai putin de
    15 personalitati reprezentative ale Revolutiei Romane din Decembrie 1989, recunoscute, care
    detin una din calitatile prevazute de Legea recunostintei pentru victoria Revolutiei Romane
    din Decembrie 1989, pentru revolta muncitoreasca anticomunista de la Brasov din noiembrie
    1987 si pentru revolta muncitoreasca anticomunista din Valea Jiului – Lupeni – august 1977
    nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
    (3) Membrii Colegiului national sunt desemnati din randul revolutionarilor recunoscuti, prin
    decret, de catre Presedintele Romaniei, cu consultarea Secretariatul de stat pentru
    recunoasterea meritelor luptatorilor impotriva regimului comunist instaurat in Romania in
    perioada 1945-1989 si a Comisiei parlamentare a revolutionarilor din decembrie 1989.
    (4) Pentru respectarea proportionalitatii teritoriale, inlocuirea membrilor Colegiului national
    se face la propunerea Colegiului national cu revolutionari recunoscuti care au luptat in aceeasi
    zona cu cei carora le-a incetat calitatea de membru.
    (5) Nu pot fi membri ai Colegiului national:
    a) cei care au fost angajati ai Securitatii, au colaborat, sub orice forma, sau au semnat
    angajament cu Securitatea din perioada comunista care a functionat pana la 22 decembrie
    1989;
    b) cei care nu sunt recunoscuti ca fiind revolutionari, in conformitate cu prevederile Legii nr.
    341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
    (6) Calitatea de membru in Colegiul national inceteaza la cerere, prin deces sau in situatia in
    care exista dovada ca membrul se afla in situatia de incompatibilitate prevazuta la alin. (5).
    (7) Pentru participarea la sedintele Colegiului national, presedintele Institutului si membrii
    beneficiaza de o indemnizatie de sedinta in cuantum de 10% din indemnizatia secretarului
    general al Institutului, indiferent de numarul de sedinte organizate lunar.
    (8) Cheltuielile de cazare, diurna, transport, efectuate de presedinte si membrii Colegiul
    national, cu ocazia deplasarilor la actiuni organizate de Institut in tara si strainatate, se suporta
    din bugetul Institutului.
    (9) Colegiul national, la propunerea presedintelui, numeste din randul membrilor sai un
    secretar general, cu rang de secretar de stat, care are ca atributie principala monitorizarea
    activitatii Institutului si a modului in care se deruleaza programele desfasurate/finantate de
    Institut, aprobate de Colegiul national. In lipsa presedintelui, sedintele Colegiului national
    sunt prezidate de secretarul general.
    (10) Consiliul stiintific al Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989, denumit in
    continuare Consiliul stiintific, este organ consultativ stiintific al Institutului, format dintr-un
    numar de pana la 21 de membri, desemnati de Colegiul national, prin consultarea Academiei
    Romane si a Ministerului Cercetarii si Inovarii.
    (11) Consiliul stiintific este coordonat de un director stiintific, numit de presedintele
    Institutului prin decizie .
    (12) Atributiile directorului stiintific se stabilesc prin fisa postului, aprobata de Colegiul
    national.
    (13) Modul de organizare si functionare ale Colegiului national si Consiliului stiintific se
    stabileste prin regulamentul de organizare si functionare al Institutului.”
  3. Articolul 5 va avea urmatorul cuprins:
    „Articolul 5
    (1) Institutul este condus de un presedinte, ales de Colegiul national, prin hotarare, dintre
    personalitatile Revolutiei romane din decembrie 1989, care detine una din calitatile prevazute
    de Legea nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Presedintele prezideaza
    sedintele Colegiului national. Atributiile presedintelui sunt stabilite de Colegiul national prin
    regulamentul de organizare si functionare.
    (2) Colegiul national numeste ca organ executiv un director general, ales dintre membrii
    Colegiului national, la propunerea presedintelui.
    (3) Directorul general este incadrat si salarizat la nivelul functiei asimilate celei de secretar
    de stat .
    (4) Directorul general are urmatoarele atributii principale:
    a) coordoneaza activitatea curenta a Institutului intre sedintele Colegiului national;
    b) asigura gestionarea fondurilor banesti, potrivit legii;
    c) prezinta spre aprobare Colegiului national proiectul Programului si proiectul de buget ale
    Institutului, pentru anul urmator;
    d) prezinta spre aprobare Colegiului national bilantul contabil si contul de executie bugetara;
    e) duce la indeplinire hotararile Colegiului national si deciziile presedintelui Institutului;
    f) este ordonator de credite, in conditiile legii;
    g) numeste si elibereaza din functie, potrivit legii, personalul Institutului.”
  4. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
    „Articolul 6
    (1) Numarul maxim de posturi salarizate ale Institutului este de 25, exclusiv secretarul general
    si directorul general.
    (2) Personalul Institutului este salarizat in conformitate cu reglementarile in vigoare aplicabile
    personalului platit din fonduri publice.
    (3) Regulamentul de organizare si functionare, organigrama si statul de functii ale Institutului
    se aproba de Colegiul national.”
    Articolul II
    Incetarea calitatii de membru al Colegiului national al Institutului Revolutiei Romane din
    Decembrie 1989 in conditiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 556/2004 privind infiintarea
    Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989, cu modificarile aduse prin
    prezenta ordonanta de urgenta, se constata de Colegiul national si se comunica Presedintelui
    Romaniei.
    Articolul III
    Numirea in noile functii in cadrul Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989 se
    realizeaza in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta,
    potrivit organigramei aprobate de Colegiul national
DECRET nr. 1.151/14.12.2004 - numirea membrilor Colegiului Naţional

DECRET nr. 1.151/14.12.2004

DECRET nr. 1.151 din 14 decembrie 2004
pentru numirea membrilor Colegiului naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989

EMITENT PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.224 din 20 decembrie 2004

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 lit. a) din Legea nr. 556/2004 privind înfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989,
Preşedintele României decretează:

Articolul UNIC

Se numesc ca membri în Colegiul naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 persoanele prevăzute în anexa la prezentul decret.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
ION ILIESCU
Bucureşti, 14 decembrie 2004.
Nr. 1.151.

Anexa
1. Balint Petrică
2. Chiriacescu Sergiu
3. Cutean Vasile Emilian
4. Dan Iosif
5. Dumitrescu Emil
6. Fortuna Lorin
7. Ionescu Cazimir
8. Iordache Claudiu
9. Iorga Eugenia
10. Ispas Mihail
11. Mazilu Dumitru
12. Mironov Alexandru
13. Nicolaescu Sergiu
14. Pastor Gheorghe
15. Raicu Romeo
16. Roman Petre
17. Sanda Adrian
18. Savu Ioan
19. Theodorescu Răzvan
20. Toader Dan
21. Ţigău Doru
22. Vişan Dorel
23. Voicilă Valentin
24. Voiculescu Gelu Voican
_______________

DECRET nr. 847/12.10.2018 - privind numirea unor membri în Colegiul național al IRRD

DECRET nr. 847/12.10.2018

DECRET nr. 847 din 12 octombrie 2018privind numirea unor membri în Colegiul național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989

EMITENT PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 871 din 15 octombrie 2018
În temeiul dispozițiilor art. 94 lit. c) și ale art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, precum și ale art. 4 lit. a) din Legea nr. 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989,
Președintele României d e c r e t e a z ă:

ARTICOL UNIC

Se numesc ca membri în Colegiul național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 următorii:

1. Ion Leonida Horia Caramitru

2. Radu Filipescu

3. Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei)

4. Teodor Doru Mărieș

5. Florian Răzvan-Mihalcea

6. Dan Voinea

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS

București, 12 octombrie 2018.
Nr. 847.

HOTĂRÂRE 12/14.02.2022

HOTĂRÂRE 14/27.05.2022