Data: 18 mai 2017
Patriotism înseamnă să-mi iubesc țara și poporul, dar nu să le ascund defectele!”
Acad. Florin Constantiniu
Generos trebuie să fii participând la o Revoluție sângeroasă pentru ca apoi să fii dat la o parte!
Ca o culme a ipocriziei se vorbește despre „evenimentele din decembrie”, despre Dictatură, despre totalitarism, evitându-se cu grijă Revoluția în urma căreia Libertatea, cu panteonul ei de martiri, a primit vestminte îndoliate.
Oamenii mici n-au patrie!
REVOLUȚIA TRĂIEȘTE PRIN MORMINTELE SALE.
CINE I LE POATE NEGA?
Recent, decesul unui om de afaceri a dat la iveală imensa avere pe care a lăsat-o în urmă, respectiv peste un miliard de dolari, dar și imobile colosale deținute în capitala României. Acest om activase ca ofițer de securitate, până în decembrie 1989! Și asta într-o țară care nu are bani pentru pensiile bătrânilor săi sau pentru salariile românilor! Și nu este singurul caz! Un alt fost ofițer de securitate, dintr-o serie lungă, devenit multimilionar în urma „evenimentelor din decembrie”, cumpără elefanți pe care îi împăiază, ori echipe de fotbal și elicoptere, cu care se plimbă pe deasupra mormintelor martirilor Revoluției! Ca să nu mai evocăm averile obscene, întunecate, pe care fosta nomenclatură ceaușistă le deține în principalele orașe ale statului, inclusiv la Timișoara! Frăția regimului trecut s-a transformat, în transfigurări succesive, în frăția penalilor! Cum, oare, a ajuns România servitoarea profitorilor?
În clasamentele economice și sociale ale țărilor europene, România post-decembristă ocupă ultimele locuri! Pentru asta au murit românii în Revoluția lor? Pentru asta au ieșit cu zecile de mii în stradă, pentru un stat fraudat, pentru noua elită renegată, parvenită și lipsită de caracter, pentru prosperitatea foștilor Regimului trecut? Pentru o țară cu un sistem politic defectuos și cu o singură ideologie hrăpăreață, cea a oligarhilor? Cine s-ar fi așteptat ca noua nomenclatură politică, frigidă la cauze publice, să urmeze drumul celor interbelice? Cine s-ar fi așteptat ca politicienii actuali să ignore datoriile sacre pe care și le-au asumat, prin jurământ, înaintea tuturor românilor? Cine s-ar fi așteptat la începutul anului 1990 că România o să devină, un sfert de secol mai târziu, o țară marginală, amenințată, șovăielnică, speriată, izolată, obedientă, servilă, cu frontierele contestate, deposedată de resurse, rătăcită în prezent și lipsită de speranță în viitor[1]?
România a continuat să fie o țară bogată cu români săraci, ce trăiesc la limita supraviețuirii, satele românești ale lui Lucian Blaga au ajuns tărâmuri năruite, locuite de bătrâni uitați de lume. Satele mor cu zile, orașele putrezesc la vedere, deși pe străzile lor circulă limuzinele oligarhilor! Românii simpli stau cu ochii în pământ și privesc cum viitorul se îndepărtează de viața și nevoile lor! Asta e! Putem, deja, vorbi de un alt început ratat, de „un inaugural ratat”, de o istorie irosită! De o Românie depopulată, abuzată, sălbăticită, înstrăinată, resemnată, jefuită, amanetată… Și de o Revoluție, a celor 7 zile glorioase, astăzi, ignorată, calomniată, contestată, expulzată în uitarea generală! Deși, e de știut, Revoluția Română trăiește prin mormintele sale! Cine i le poate nega?
Altfel spus! Aici am ajuns! Și de ce? Punct!
Și când te gândești că, în 16 decembrie 1989, românii din Timișoara, ieșeau cu mame, cu copii, cu frați și surori, cu bătrâni, cu muncitori să înfrunte Represiunea lui Ceaușescu! Pentru ce?
Și când te gândești că, în 17 decembrie 1989, ca și în ziua de 21, în țară, românii ieșeau cu piepturile goale să înfrunte Armata și Securitatea, care trăgeau cu sete în ei? În toți aceștia, peste 1.600 de suflete inocente și curajoase pe care astăzi învățăm să le uităm! (Peste încă 27 de ani o să ne mândrim cu ei!) Pentru cine?
Și când te gândești că, în 22 decembrie 1989, speriat de moarte, Dictatorul Ceaușescu a fugit ca un tâlhar de rând! Și toate astea, toată această istorie irosită doar pentru ca, decenii mai târziu, România martirilor și eroilor să cadă pradă foștilor opresori!
Istoria Revoluției Române – o istorie de morminte profanate!
CLAUDIU IORDACHE
„CAIETELE REVOLUȚIEI”, NR. 3 (68)/2017
[1] Altfel spus, o biată provincie a timpului pe care un Talleyrand o vedea drept nimerită să compenseze drepturile Austriei învinse după bătălia de la Ulm (1806) „cu o substanțială despăgubire în Balcani: Țara Românească, Moldova, Basarabia și nordul BulgarieI” – altfel zis, Dobrogea! (Jean Orieux, Talleyrand, Sfinxul neînțeles, Editura Flamarion, 1970). Și de atunci nu s-au schimbat multe!
Autor: Directorul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989