Data: 16 decembrie 2015
Tiranii se tem dintotdeauna de trecut,
popoarele se tem dintotdeauna de viitor,
dar ce fel de viitor poți construi
dacă nu cunoști trecutul din care acesta se revendică?
„Din faţa liftului în care s-au urcat pentru a se îmbarca în elicopter,
Elena şi Nicolae Ceauşescu au ţipat către ofiţerii de gardă care-i însoţeau
să se tragă şi să nu se permită pătrunderea în sediul Comitetului Central”.
General Iulian Vlad
După ce au lăsat în urmă o Revoluție sângeroasă,
se laudă cu o „lovitură de stat”. O nerușinare fără margini!
Pentru a avea acces la Adevăr trebuie să-l vrei și să-l meriți!
Au trecut deja 26 de ani de la căderea ultimului dictator al Europei! Noua generație nu-și mai amintește. Vechea generație tace, spășită. Mormintele nu vorbesc. Ascunse în orașe laureate, înroșite de sângele martirilor: la Timișoara, la Arad, la București, la Cluj, la Sibiu, la Brașov… Cât de tare ne doare acest trecut pârjolit! Victoria Revoluției a fost tristă. I-am purtat doliu și i-l mai purtăm încă! În istoria României, Revoluția din 1989 este o cicatrice ce nu va dispărea niciodată de pe obrazul său. Chiar dacă astăzi, mai mult ca niciodată, se încearcă ascunderea ei sub fardul ignorării, nepăsării, contestării, nerecunoștinței. Fostele goarne ceaușiste se fac auzite din nou! Ademenitoare, ipocrite, mincinoase, lugubre. Pentru o bună parte a populației, ultimul dictator al României a fost un „despot” luminat, făcând deja parte din seria dictatorilor regretaţi! Memoria are amnezii. Va trebui s-o încurajăm să nu-și permită uitări vinovate! Deși martorii continuă să piară! (săptămână de săptămână semnalăm în paginile noastre moartea a câte unui luptător. Încă unul…) Dar ingratitudinea publică „nu iartă”. Ea amăgește și se lasă amăgită. Trecutul trebuie îngropat. Colaboraționiștii, complicii, vinovații trebuie ascunși. Crimele trebuie justificate. Regimul ticălos albit! După 26 de ani de atunci! Oare de ce? Pentru ce s-a murit? Ce s-a întâmplat cu Revoluția noastră? Ce citesc copiii noștri în cartea lor de istorie? O pagină – două de cronici dezvrăjite. Dar România celor ce s-au jertfit pentru ea, ce vină are? Urmașii celor decedați ce vină au, acum când indiferența generală îi acoperă cu lințolii? Și de ce se întâmplă asta numai la noi? Popoarele Estului nu-și uită Revoluțiile! Ele, care aproape că n-au plătit cu vieți omenești libertatea lor! Poate pentru că ale lor au fost duse la bun sfârșit. Și s-au vindecat de la sine. Dar Revoluția românilor încă sângerează! Asasinii ei sunt încă nepedepsiți. Scăpați de Ceaușescu al lor, ei trăiesc printre noi și se îmbogățesc din sărăcia noastră. Ei sunt miliardarii noștri ce trăiesc fericiți, prin procură, în numele nostru! Ei, activiștii, securiști și iscoadele lor, parveniții, oligarhii noștri cei de toate zilele, ei care au pus, 26 de ani mai târziu, țara aceasta mult iubită la pământ!
An după an, la capătul lunii decembrie, organizațiile politice și sociale ale țării depun coroane de flori și jerbe comemorative la monumentele martirilor Revoluției! Dar niciodată asociațiile lucrătorilor din serviciile de securitate ale fostului dictator Ceaușescu n-au depus o coroană în memoria celor uciși samavolnic în timpul Represiunii ceaușiste! Cinismul pulsează continuu, de un sfert de secol, în inima împietrită a securiștilor Regimului Ceaușescu!
Acest număr dublu al Caietelor Revoluției vrea să amintească ROMÂNIA SUB DICTATURA REGIMULUI CEAUȘESCU cu puțin înainte de prăbușirea lui; vrea să amintească frigul, foamea, cozile nesfârșite, vrea să amintească atrocitățile ultimului dictator al României în zilele Revoluției; vrea să amintească ordinele de tragere ale lui Nicolae Ceaușescu, ordine ce au dus la sacrificarea vieții a sute de români nevinovați! Tot mai multe state europene își apără trecutul prin legi penale care nu permit renașterea spiritului totalitar. Nu și România! Oricine poate răstălmăci adevărul istoric, oricine poate deveni nostalgic, „oricine poate nega, contesta, aproba, justifica și minimaliza, prin orice mijloace, în public, crimele contra umanității„, oricine poate face apologia vechiului Regim, infectând memoria generației care vine, oricine poate batjocori Revoluția! Nu cred că onoarea unei națiuni poate fi salvată prin intervenția strictă a legii penale! Este imperativ să fie amintit românilor de astăzi faptele de curaj și de sacrificiu ale părinților lor! E nevoie de rostirea dreaptă, clară și întemeiată a adevărului! Este nevoie de legea morală! Nici un popor nu poate supraviețui în mistificare, în ipocrizie și în minciună. Și cu atât mai puțin al nostru, care trăiește astăzi, nemeritat, în pragul dezastrului!
Claudiu IORDACHE
Caietele Revoluţiei 5-6 (60-61)/2015
Autor: Directorul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989