Data: 22 iulie 2016
DOMNULE COLONEL (R.) IOAN MICU VĂ NUMĂRAŢI PRINTRE OFIŢERII CARE AU FĂCUT PARTE DIN CELE DOUĂ DETAŞAMENTE (BATALIOANE), ECHIPATE DE RĂZBOI, ALE UM 01380 CETATE ARAD, CARE, ÎN 17 DECEMBRIE 1989, AU PRIMIT ORDIN DE LA MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE, GENERAL VASILE MILEA, SĂ SE DEPLASEZE LA TIMIŞOARA ŞI SĂ INTRE SUB COMANDA MARII UNITĂŢI 18 MECANIZATE DIN TIMIŞOARA. CE GRAD AVEAŢI ÎN DECEMBRIE 1989?
În decembrie 1989 aveam gradul de maior şi ţineam locul şefului de Stat Major la UM 01380 din Arad, cunoscută sub denumirea UM Cetate Arad. Spun ţineam locul, întrucât şeful de Stat Major era plecat într-o permisie. În data de 16 decembrie 1989 – era într-o zi de sâmbătă – am primit telefon de la maiorul Dumitru Marcu, care era atunci comandantul UM 01380, ca să mă prezint pe ora 22 la unitate. Unitatea noastră primise telefon de la Ministrul Vasile Milea şi, de asemenea, de la comandantul Armatei a 4-a, general Iulian Topliceanu, din Cluj-Napoca, şi de la comandantul Diviziei 11 Mecanizate din Oradea, general Nicolae Şchiopu, pentru a îndeplini misiunile ce vor fi ordonate. În acest fel se proceda în caz de calamitate, dar şi în cazul în care trebuia să intervenim la vreun obiectiv ce era atacat. Deci, m-am gândit iniţial, nu poate fi vorba decât de un lucru obişnuit. Ordinul a fost să pregătim Unitatea pentru intervenţie, dar fără să chemăm cadrele prin agenţi de legătură, să nu se producă panică ori agitaţie în oraş. Astfel, am chemat în unitate cadrele care aveau telefon, iar pe celelalte, fără telefon, nu le-am mai anunţat, rămânând pentru moment acasă.
ÎNŢELEG CĂ ERA ÎN NOAPTEA DE 16 SPRE 17 DECEMBRIE 1989.
Exact. În noaptea de 16 spre 17 decembrie am organizat Unitatea din Arad pentru intervenţie, fără să cunosc, însă, pentru ce intervenţie. În cursul dimineţii s-a prezentat la poarta unităţii un cetăţean din Timişoara, care avea băiatul militar în unitatea noastră. Îl cunoşteam de mai mult timp. La poartă, acesta m-a întrebat: „Ştiţi ce se întâmplă în Timişoara?”. „Nu!”. Atunci tatăl militarului mi-a relatat că timişorenii au ieşit în stradă şi că lumea a început să strige împotriva lui Ceauşescu. „Am venit să mă interesez dacă băiatul meu nu este plecat din unitate pe undeva, întrucât la Timişoara soldaţii au fost scoşi în stradă! E scandal mare. Militarii au defilat prin oraş cu drapele, iar unii dintre civili s-au legat de Drapelul de luptă al Unităţii din Timişoara”. De la acel cetăţean am aflat pentru prima dată că în Timişoara sunt demonstraţii de stradă. După ce ne-am despărţit, am început să mai chem cadre în unitate, iar pe la ora 14.00 am primit indicativul: „Alarmă de luptă!”. Totodată, am primit ordinul să plecăm la Timişoara cu un detaşament de valoarea a două batalioane. Fiind obligat să respect ordinul pe care l-am primit, am luat toate măsurile ce se iau în asemenea condiţii. Deci, am plecat cu detaşamentul întocmai ca la o alarmă de luptă. Ceilalţi urmau să vină ulterior.
CE ÎNSEMNA „TOATE MĂSURILE CE SE IAU ÎN ASEMENEA CONDIŢII”?
Am ieşit din cazarmă cu absolut tot ceea ce era dotat un asemenea detaşament, cu cincisprezece transportoare blindate, cu toate staţiile de radio aferente, camioane, cu „salon” de Stat Major, inclusiv cu muniţie.
MILITARII ERAU ÎMBARCAŢI ÎN AUTOBUZE?
Nu, în camioane şi transportoare blindate. La indicativul „Radu cel Frumos” unitatea mergea înainte până ce din urmă ne vor ajunge detaşamentele formate din rezervişti şi aşa mai departe, cum era fixat în cazul în care ţara era atacată de un agresor din exterior. Când am ieşit din cazarmă, efectiv noi nu ştiam ce se întâmplă şi ce trebuie să facem. Ni s-a spus că este atacată Timişoara, dar nimeni nu ştia de către cine este atacată, doar faptul că trebuie să mergem acolo, în sprijinul Timişoarei.
La scurt timp după ieşirea noastră din UM Cetate, ne-a ajuns din urmă un ARO al unităţii, în care se afla un ofiţer de legătură care ne-a comunicat că s-a dat ordin de la Divizia 11 Mecanizate din Oradea, de care aparţinea Regimentul din Arad, să încărcăm armamentul, militarii să fie cu armamentul încărcat. Eram deja în dreptul campingului din Subcetate. Am oprit detaşamentul pe locul în care ne aflam în acel moment şi am încercat să împărţim muniţia, conform ordinului primit de la Divizia din Oradea. Întrucât muniţia se afla în lăzi, iar pe de altă parte ni se ordona să mergem cât mai repede la Timişoara, nu am reuşit să dăm tuturor militarilor muniţia ordonată. Încărcatul tuturor benzilor mitralierelor de pe transportoare ar fi durat prea mult timp. Astfel, din motivele arătate, nu am dus la îndeplinire ordinul primit decât parţial. Am dat la fiecare militar câte un încărcător cu muniţie, după care am pornit înainte, să ieşim din Arad, cu direcţia Timişoara.
CINE COMANDA DETAŞAMENTUL?
La comanda detaşamentului era maiorul Dumitru Marcu, care era atunci comandantul Regimentului din UM Cetate, iar eu eram pe funcţia de şef de Strat Major. În UM 01380 a fost rechemat din permisie căpitanul Ioan Memetea, şeful Statului Major, care a rămas în Arad, la comanda Unităţii.
PÂNĂ LA TIMIŞOARA V-AŢI MAI OPRIT?
În momentul în care am ajuns la intersecţia cu şoseaua care merge spre Băile Călacea am fost întâmpinaţi de ofiţeri de la comandamentul Diviziei 18 Mecanizate din Timişoara, lt.col. Rogin Constantin şi lt.col. Iancu, care ne-au explicat în câteva cuvinte ce se întâmplă în Timişoara, respectiv că a fost „atacată” unitatea şi că se trage. Divizia din Timişoara aparţinea de Armata a 3-a de la Craiova, în timp ce noi aparţineam de Armata a 4-a de la Cluj. Din acest motiv, nu prea ne cunoşteam, fiecare participa la aplicaţii (sau la întâlnirile militare care se organizau) la Armata de care aparţinea. Mai târziu am aflat că noi ar fi trebuit să mergem la Marea Unitate de Apărare Antiaeriană, pe care ar fi urmat să o apărăm, dar nu a fost să fie aşa, cei de la Unitatea Mecanizată ne-au luat-o înainte. În Timişoara se mai aflau Marea Unitate de Jandarmi şi Marea Unitate de Grăniceri – care tocmai trecuse, cu puţin timp în urmă, în subordinea Ministerului de Interne.
AŞADAR, MAIORUL DUMITRU MARCU (DEVENIT MAI TÂRZIU GENERAL) A FOST ANUNŢAT DE CĂTRE CEI DOI OFIŢERI, CARE V-AU ÎNTÂMPINAT ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN TIMIŞOARA, CĂ DETAŞAMENTUL DIN ARAD VA INTRA ÎN SUBORDINEA DIVIZIEI 18 MECANIZATE.
Întrucât mai multe autovehicule din cadrul detaşamentului nostru s-au împotmolit – nu au mai fost mişcate de foarte mult timp, din lipsă de carburanţi –, maiorul Dumitru Marcu a hotărât să rămân eu la intrarea în Timişoara, lângă „borcanul” unui miliţian care dirija circulaţia şi să-i aştept pe cei rămaşi în urmă. Iar maiorul Dumitru Marcu, împreună cu CI-stul unităţii, lt. col. Urse Virgil, au trecut în transportorul blindat în care mă aflam. Pe mine m-au lăsat, împreună cu medicul unităţii, mr. dr. Chiş Aurel, în ARO, cu şoferul maşinii, ca să aşteptăm transportoarele rămase în urmă. Am stat acolo mai bine de două ore. Între timp au apărut doi ofiţeri, un colonel şi un căpitan de la Divizia Antiaeriană, care m-au întrebat unde se află comandantul detaşamentului, maior Dumitru Marcu. Le-am spus că a plecat, deja, împreună cu o parte a detaşamentului la UM 18 Mecanizate. Cei doi ofiţeri, intrigaţi, miau răspuns: „Păi la noi trebuia să vină şi nu la Divizia 18 Mecanizate!”. Atunci le-am comunicat: „Noi nu am primit ordin la cine să ne prezentăm, decât să venim la Timişoara! Pentru că ei au fost primii care ne-au întâmpinat – fiind de ai noştri, de la infanterie – comandantul s-a dus la Divizia 18 Mecanizate!”
În continuare cei doi ofiţeri de la Divizia Antiaeriană ne-au ordonat să mergem cu ei. Întrucât nu cunoşteam Timişoara, am acceptat. Căpitanul care ne-a întâmpinat s-a urcat cu mine în ARO şi ne-a condus la comandament. Acolo se afla generalul Ştefan Guşă, colonelul Ionescu şi încă o mulţime de ofiţeri pe care nu-i cunoşteam.
GENERALUL VICTOR ATANASIE STĂNCULESCU SE AFLA ÎMPREUNĂ CU GENERALUL ŞTEFAN GUŞĂ?
Nu, nu se aflau acolo decât ofiţeri din comandamentul Marii Unităţi, care mi-au fost prezentaţi, după care mi s-a ordonat să merg să-l caut pe maiorul Dumitru Marcu, care primise misiune pe Calea Girocului.
CÂT ERA CEASUL?
Era în jurul orei 23.00, dar nu ştiu exact minutele. Deoarece nu cunoşteam oraşul, am fost însoţit de acel căpitan care m-a întâmpinat la intrarea în Timişoara. Când am ajuns pe Calea Girocului era deja fum, ardea un transportor, noi nici nu am mai reuşit să intrăm, strada era blocată, nu ne-am mai întâlnit cu maiorul Dumitru Marcu, care participase la despresurarea tancurilor blocate. Între timp ni s-a comunicat că o parte din detaşamentul de la Arad s-a deplasat în zona căminelor studenţeşti. Astfel, am pornit spre complexul studenţesc. Ajungând în zonă nu i-am găsit, dar, între timp a apărut un transportor de al nostru cu 10 soldaţi. Nu aveau muniţie. Apoi mi s-a dat ordin să iau un pluton de militari dintre cei care se aflau la Spitalul Militar, lângă comandament. I-am luat într-un camion (nu aveau asupra lor muniţie, aceasta exista doar în ARO, unde îşi uitase maiorul Dumitru Marcu o puşcă mitralieră cu 20 de cartuşe), după care am plecat la Divizia Antiaeriană. Tocmai când am ajuns acolo se trăgea din sediul acestei Unităţi. În zonă se aflau foarte mulţi civili, care se ascundeau pe unde puteau, pe lângă clădirile din jur. De acolo am fost trimişi la Întreprinderea Textilă,pe partea stângă de cum intri pe şoseaua dinspre Arad spre Timişoara, unde am rămas practic până în 20 decembrie. Între timp au venit şi ceilalţi militari din al doilea batalion de la Arad. Aveam în subordine 13 cadre. Împreună cu maiorul Chiş Aurel, medicul unităţii, am constituit un dispozitiv de pază pentru apărarea Întreprinderii Textile din Timişoara. Apoi, în data de 19 decembrie, la prânz, am fost trimis în Piaţa Maria, cu misiunea de a apăra casa pastorului Tökés. În această misiune patrulam şi supravegheam zona dintre Piaţa Maria şi Piaţa Ştefan Furtună. La Întreprinderea Textilă a rămas numai maiorul Aurel Chiş, iar eu mi-am continuat misiunea în Piaţa Maria, până în 20 decembrie, perioadă în care nu s-a mai produs în această zonă nici un incident.
PASTORUL SE AFLA ÎN CASĂ?
Pastorul Tökés nu se mai afla în casă, el fusese evacuat cu o zi sau două zile mai înainte. În jurul nostru era dezolant, toate magazinele erau sparte, se furaseră o serie de lucruri de prin ele. Pretutindeni, pe unde am ajuns, era spart. Mai amintesc că în după-amiaza zilei de 18 decembrie, când mă aflam dincolo de Bega, în zona Palatului Regionalei CFR, am văzut cum s-a tras în zona Catedralei Ortodoxe, se vedeau trasoarele, se auzea zgomot, urlete, ţipete!
CINE AU FOST CEI CARE AU TRAS?
Era o aglomeraţie de forţe, în uniforme şi în haine civile, oricum era groaznic, lumea ne privea cu ură, cu suspiciune, cu duşmănie pentru că eram în uniformă militară.
LA CATEDRALA MITROPOLITANĂ AU MURIT MULŢI OAMENI NEVINOVAŢI, CHIAR ŞI COPII!
Da, acolo, din păcate, au fost mulţi morţi. Cei mai mulţi au fost împuşcaţi în cursul nopţii de 18 decembrie, dar s-a tras şi în 19 decembrie, e drept că nu cât s-a tras în ziua de 18 decembrie, dar s-a tras destul şi în 19 decembrie.
DUMNEAVOASTRĂ CE MISIUNI AŢI MAI PRIMIT?
Eu am rămas în Piaţa Maria, cum v-am spus deja, până în data de 20 decembrie, când au ieşit în stradă muncitorii. Între timp noi am primit ordin să ne deplasăm în Piaţa Libertăţii, în faţa comandamentului Diviziei 18 Mecanizate, unde populaţia a început să se urce în camioanele noastre cu soldaţi şi pe transportoarele blindate şi strigau: „Armata e cu noi!”, „Armata e cu noi!”, după care cei din detaşamentul din Arad ne-am retras în cazarma Regimentului Mecanizate (am luat cu noi şi militarii de la Întreprinderea Textilă), unde am rămas până în data de 20 decembrie. Seara, la ora 21.50, am primit ordin să ne reîntoarcem la unitate, în oraşul Arad. Apoi, în dimineaţa zilei de 21 decembrie au început şi manifestaţiile arădenilor în sprijinul Timişoarei, moment în care ni s-a ordonat să ieşim cu militarii şi transportoarele blindate în faţa fostului Comitet judeţean Arad al PCR.
AM URMĂRIT CU ATENŢIE MOMENTELE PE CARE NI LE-AŢI RELATAT, MOMENTE LA CARE AŢI PARTICIPAT ÎN MOD DIRECT ÎN ZILELE DRAMATICE DE 17-20 DECEMBRIE, LA TIMIŞOARA. PENTRU A AVEA O IMAGINE MAI CUPRINZĂTOARE ASUPRA MODULUI ÎN CARE AU ACŢIONAT SUBUNITĂŢILE CELOR DOUĂ BATALIOANE DE LA UM 01380 DIN CETATE ARAD, VĂ RUGĂM SĂ NE PRECIZAŢI ÎN CE LOCURI S-AU AFLAT MILITARII ARĂDENI ÎN PERIOADA 17-20 DECEMBRIE 1989?
Trebuie să subliniez că detaşamentul UM Cetate Arad a intrat cu cele două batalioane trimise de ministrul Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea, sub comanda Marii Unităţi 18 Mecanizate din Timişoara şi a primit misiuni în următorul perimetru al oraşului: Calea Girocului (mr. Marcu Dumitru), Piaţa Libertăţii (mr. Iercoşan Moise), Spitalul Militar (cpt. Predescu Florin), Piaţa Mărăşeşti (cpt. Roşu Ilie), Piaţa 700 (cpt. Savin Tiberiu şi lt. Paicu Dan), Piaţa Maria, cu obiectivul: apărarea casei pastorului Tökés (mr. Micu Ioan) şi Întreprinderea Textilă (mr. dr. Chiş Aurel). Cele două anchete ale comisiilor senatoriale şi istoricii timişoreni au clarificat, deja, ce s-a întâmplat în fiecare din zonele amintite mai sus.
INTERVIU REALIZAT DE EMIL ŞIMĂNDAN
„CAIETELE REVOLUȚIEI”, NR. 3 (64)/2016
Autor: Emil Şimăndan