Data: 6 martie 2015
Text dedicat tuturor celor care au avut curajul să coboare în stradă în decembrie 1989 pentru a înfrunta una dintre cele mai ticăloase dictaturi europene ale secolului trecut!
Fiecare generaţie poartă pe piept o medalie a bravurii sale!
Au şi trecut 25 de ani! Ca ieri, românii inundau străzile marilor oraşe ale României! Ca ieri scandau: Libertate! Libertate! Există Dumnezeu! Români, veniţi cu noi! Români, coborâţi din balcoane, că frica nu ţine de foame! Timişoara, Timişoara! Azi în Timişoara, mâine în toată ţara! Libertate, te iubim! Ori învingem ori murim! Îşi mai amintesc românii de astăzi? Ca ieri, gloanţele loveau tâmplele copiilor şi bătrânilor noştri, ca ieri în beciurile Regimului erau maltrataţi sute şi sute de români curajoşi, ca ieri erau evacuate din spitale cadavrele unor români ce fuseseră internaţi cu răni uşoare. Ca ieri! Dar, oare, îşi mai amintesc toate astea românii contemporani? Îşi mai aminteşte cineva că până la execuţia lui, Nicolae Ceauşescu a dat ordine de tragere în urma cărora şi-au pierdut viaţa peste 400 de români? Câţi îşi mai amintesc bucuria descătuşării de Dictatură şi Comunism?!
*
Au trecut 25 de ani de atunci. Între 14 şi 22 decembrie naţiunea şi statul român şi-ar fi putut aniversa cum se cuvine marea sărbătoare tragică a generaţiei noastre: Revoluţia Română!
Dar nu a fost să fie aşa! 25 de ani au fost de ajuns ca detractorii Revoluţiei să compromită însăşi ideea de Revoluţie Română. Trecutul şi-a luat din nou revanşa asupra prezentului. În numele unui regim care, iată, nu vrea să piară nici după 25 de ani, Revoluţia a fost negată, răstălmăcită, vitriolată. Luptătorii ei au fost calomniaţi şi acuzaţi a fi profitori ai Revoluţiei. Revoluţia Română a eliberat poporul de povara servituţii. A fost rândul lui să îşi consolideze libertatea abia dobândită. Din păcate, poporul brusc eliberat a vrut să uite cine i-a oferit libertatea! Ingratitudinea în România are propria ei istorie. Povara ingratitudinii i-a împovărat pe români! Există explicaţii. Dar faptul că însăşi clasa politică a fost cea care a dat tonul dezinteresului pentru evenimentele Revoluţiei Române este de netăgăduit. Şi în spatele ei, elita societăţii. Amintesc avertismentul filosofului ungar născut la Cluj, G.M.Tamás: “Cu toate că România ar fi avut posibilităţi uriaşe pentru crearea propriului său mit democratic – este vorba de Revoluţia din 1989 – nonconformista intelectualitate română a reuşit să concretizeze cea mai fantastică realizare, un record mondial de valoare universală. Pentru că voi, cărora nu v-au convenit consecinţele politice ale revoluţiei, aţi convins o lume întreagă că revoluţia, de fapt, nici n-a avut loc, că a fost vorba de o înşelătorie, de un miraj, de o halucinaţie, reuşind ca prin tertipurile poeticeşti ale mitologizării negative să escamotaţi cea mai mare faptă a poporului vostru. Anularea mitului democratic a anticipat anularea realităţii româneşti.” Şi, în special, elita comunităţii istoricilor laureaţi!
*
Au trecut 25 de ani de la Revoluţiile Estului. Rând pe rând capitalele est-europene s-au deschis unor mari aniversări. Polonia, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria au dedicat ceremonii publice, la nivelul cel mai înalt, Revoluţiilor de catifea. Popoarelor li s-a amintit trecutul recent. Generaţiilor tinere le-a fost înmânată ştafeta libertăţii, o libertate plătită atât de scump. Politicienii s-au adunat lângă Zidul Berlinului. Numele lui Walesa şi Havel au fost din nou rostite cu smerenie şi mândrie. Pentru naţiunile Estului, Revoluţiile au fost o mare sărbătoare a trecutului lor!
*
Dar în România? Dar la Bucureşti? Festivism minimal, posac, mohorât! “Hai să treacă şi asta!” Clasa politică s-a spălat pe mâini. Oficierea sentimentului de recunoştinţă a fost expediată la îndemâna judeţelor. Foştii luptători au fost recompensaţi prin uitare de stat! Au reînceput, în schimb, la momentul cel mai nepotrivit, negocierile pentru o lege a Recunoştinţei cu ochii orbi!
Populaţia, învăţată vreme de 25 de ani să uite, a urmărit cu nemeritată răceală emisiunile TV; anul acesta, trebuie apreciat, dedicate momentului aniversar!
Preşedintele sortant nu a chemat la ultima sa recepţie, dată la Palatul Cotroceni, nici un participant la Revoluţia din Decembrie. A invitat, în schimb, un anume general Stănculescu! (Aş afirma că singura instituţie a Statului care şi-a onorat obligaţiile a fost Ministerul Apărării Naţionale, în a cărei organizare depunerile de jerbe şi coroane comemorative s-au făcut în ordine deplină!)
Evident, nu s-au acordat medalii celor cu merite deosebite, pentru că asta ar fi însemnat a le fi recunoscute meritele cu adevărat deosebite! Au primit distincţii, în schimb, asociaţii abstracte, prea puţin însufleţite de prezenţa şi activitatea membrilor săi. Oraşul Revoluţiei, Timişoara, a oferit, după 25 de ani, cetăţenii de onoare unor revoluţionari cu merite dovedite. Dar pretutindeni s-a resimţit absenţa emoţiei, a sufletului unei naţiuni care îşi sărbătoarea, fără élan, cea mai mare faptă de istorie a generaţiei sale.
*
În schimb, străinătatea şi-a amintit de Revoluţia Română. Declaraţii oficiale, sosite din Statele Unite ori ţări europene, au omagiat Revoluţia din Decembrie 1989!
Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA notează că, în urmă cu un sfert de secol, românii s-au alăturat mişcării pentru libertate care a străbătut întreaga Europă Centrală şi a eliberat zeci de milioane de oameni din spatele Cortinei de Fier.
„Felicităm poporul român cu ocazia acestei aniversări şi aşteptăm să continuăm să lucrăm împreună pentru a face progrese în ceea ce priveşte securitatea, prosperitatea şi libertatea în regiune şi pe tot globul. (…) În decurs de o singură generaţie, România a făcut o călătorie remarcabilă de la tiranie către libertate, ca aliat al NATO. Viitorul României este luminos”, se spune în comunicatul oficialului de la Washington. De asemenea, în document se precizează că moştenirea REVOLUŢIEI trăieşte, iar românii şi-au exercitat în noiembrie dreptul de a-şi alege viitorul lider.
*
Amintim iniţiativa fostului preşedinte Emil Constantinescu, care – în noiembrie 2014 – a organizat la Bucureşti Conferinţa internaţională: „25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est: privind în urmă, privind înainte“, dedicată celor 25 de ani scurşi de la Revoluţia Română, la care au participat, între alţii: Lech Walesa (Polonia), Petăr Stoianov (Bulgaria), Stanislav Shushkevich (Belarus), Sali Berisha (Albania), Petru Lucinschi (Republica Moldova), Rexhep Meidani (Albania), Rudolf Schuster (Slovacia), Boris Tadic (Serbia), Viktor Iuşcenko (Ucraina), Valdis Zatlers (Letonia), precum şi Hans-Gert Pöttering, preşedintele Parlamentului European între 2007-2009, conferinţă la care au luat cuvântul fostul preşedinte al României Ion Iliescu şi primul premier postdecembrist al Guvernului, Petre Roman.
Amintim Masa Rotundă dedicată Revoluţiei Române de la Institutul Cultural Român în prezenţa Preşedintelui Ion Iliescu, a Preşedintelui Institutului Cultural Român, Lilian Zamfiroiu, a membrilor Colegiului Naţional, a istoricilor, a participanţilor din Bucureşti la Revoluţia Română.
Amintim, totodată, proiectul preşedintelui Ion Iliescu de organizare de către Guvernul României a ceremoniilor dedicate Revoluţiei Române, proiect care nu a convins Guvernul să-l aplice!
Evocăm discursul ministrului de Externe al Statului Român, Bogdan Aurescu, din data de 22.12.2014, care, în prezenţa ambasadorilor români şi străini, a declarat: “Exact acum 25 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timişoara se desfăşurau ample manifestaţii împotriva regimului comunist. Este un moment care ne îndeamnă să reflectăm la ceea ce ne-au adus şi ne-au învăţat aceşti 25 de ani de la momentul căderii comunismului… Aceşti 25 de ani înseamnă triumful democraţiei împotriva tiraniei. Ca român, ca diplomat, ca orice alt diplomat pentru care servirea interesului naţional este o profesiune de credinţă şi de vocaţie, cred că momentul 1989 a dat un sens major aspiraţiilor noastre naţionale şi a arătat că nici un vis nu este imposibil. Libertatea şi democraţia, astăzi valori de la sine înţelese, în urmă cu două decenii şi mai bine erau pentru toţi românii doar aspiraţii mai degrabă abstracte. Astăzi ne bucurăm de ele în fiecare zi şi trebuie să le preţuim în lumina luptei care a fost dusă şi a sacrificiilor care au fost făcute… Un scriitor celebru spunea la un moment dat că «a-ţi câştiga libertatea este doar primul pas şi că adevărata provocare este a trăi în libertate». În aceşti 25 de ani care au trecut de la REVOLUŢIA ROMÂNĂ, diplomaţia a avut propriul său răspuns la această provocare, contribuind la conturarea şi consolidarea proiectului de ţară prin coerenţă, prin dinamism şi responsabilitate.”
Amintim, de asemenea, discursul preşedintelui Klaus Iohannis, care la începutul mandatului său rostea la Timişoara: “Şi cred că, în acest moment, şi poate chiar cu ocazia acestei întruniri de bucurie, este bine să ne amintim că, exact acum 25 de ani, REVOLUŢIA ROMÂNĂ a făcut posibilă această evoluţie neaşteptată pentru mulţi dar, în acelaşi timp, cred că este bine să ne amintim că oameni s-au jertfit pentru ca noi astăzi să putem să ne bucurăm.”
*
Din păcate, în astfel de momente, mulţi dintre cercetătorii istorici români au ales calea expectativei, refuzul de a recunoaşte existenţa unei Revoluţii în istoria noastră recentă sau chiar aruncarea Revoluţiei Române “la groapa istoriei” (George Orwell)! Sau mai degrabă au rănit deliberat memoria Revoluţiei? Altfel, un fenoment fără precedent în istoriografia contemporană! Cum putem numi astăzi acest fenomen? Întârzierea mohorâtă cu care au reacţionat istoricii laureaţi la comemorarea sacrificiilor din Decembrie 1989 dovedeşte existenţa unor defectori ai adevărului istoric, care au participat la o îndelungă operaţie naţională de spălare a creierelor urmărind “uitarea” Revoluţiei, ori perceperea ei ca un act al străinătăţii!
*
În ceea ce mă priveşte, nu-mi mai fac iluzii: indiferenţi la ruşinea de a minţi istoria, pentru mulţi dintre ei trecutul este chiar prezentul care contează! Iată un exemplu: Directorul unuia dintre cele mai prestigioase Institute de Istorie, Institutul Nicolae Iorga, răspunzând unei întrebări puse de o ziaristă, afirma, în luna decembrie a anului 2014: “Evenimentele din decembrie 1989 sunt foarte greu de cercetat, din lipsa documentelor şi a dovezilor care să susţină mărturiile personale.” Şi asta în timp ce oraşele Revoluţiei îşi plângeau martirii, în timp ce coroane de flori erau depuse la sala Dalles şi în Piaţa Universităţii, pentru a rememora momentele în care adolescentul Mihai Gâtlan fusese alungat din viaţă de trupele Represiunii, în care numele lui Sorin Leia era rostit, ca o rugăciune pe treptele Catedralei din Timişoara, în timp ce pelerinajul la cimitirele eroilor ucişi era mai împovărător, pentru conştiinţa vidă, ca niciodată! Şi asta la doar 25 de ani de la victoria ei!
*
Numai că trebuie spus răspicat, “evenimentele” lor sunt Revoluţia noastră! În Decembrie 1989 au ieşit sute de mii de români pe străzile României, înfruntând Dictatura în toate marile oraşe ale conştiinţei naţionale, la Timişoara, la Lugoj, la Arad, la Reşiţa, la Caransebeş, la Cluj, la Sibiu, la Braşov, la Alba Iulia, la Cugir, la Ploieşti, la Târgu Mureş, la Constanţa, la Galaţi, la Buzău, la Brăila, la Craiova şi la Târgovişte, în sfârşit – punctul terminus al biografiei ultimului tiran! – la Bucureşti! Victoria Revoluţiei Române a fost plătită cu peste o mie patru sute de morţi, cu mii de răniţi, de mutilaţi pe viaţă, de arestaţi schingiuiţi, cu 44 de trupuri incinerate şi aruncate la groapa de canal! Dar pe ei nu-i impresionează! “Evenimentele” lor ţin mai degrabă de ultima declaraţie a lui Ceauşescu privind Lovitura de Stat! Da, domnilor, Revoluţia Română a fost o Lovitură de Stat dată de poporul român!
*
Au trecut 25 de ani! De doliu, de răni sufleteşti, de ingratitudine accelerată, de răceală, de cinism, de dezinteres… NU MAI ARE ROST SĂ AMINTIM CELOR CE SE JOACĂ DE-A PUTEREA ÎN ROMÂNIA CĂ DATOREAZĂ ABSOLUT TOTUL REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989! A sosit momentul, dacă n-am făcut-o până acum, să vizităm cimitirele Revoluţiei, să atingem cu palmele rănile abia vindecate ale răniţilor Revoluţiei, să sărutăm mâna văduvelor Revoluţiei, să luăm în braţe copiii orfani şi să rostim numele celor plecaţi dintre noi, cu întreg respectul datorat martirilor Revoluţiei! Şi, altfel spus, să respectăm trecutul fondator al libertăţii româneşti!
*
Ca ieri s-a întâmplat totul, spre surprinderea întregii Europe!
Revoluţia Română.
Au trecut 25 de ani!
CLAUDIU IORDACHE
Publicat în „Caietele Revoluţiei nr. 1(56)/2015
Autor: Directorul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989